Trei bărbaţi şi o femeie au ajuns cu răni severe la Spitalul Municipal din Dej în urma unui scandal care s-a produs în localitatea clujeană Pustuţa
Întreaga întâmplare a avut loc în această după-masă în localitatea Pustuţa, situată la aproximativ 30 de kilometri de Dej. Conform unor săteni, se pare că mai multe persoane au consumat împreună băuturi alcoolice, însă totul a degenerat într-o bătaie ruptă parcă din filme. Nimeni nu ştie de la ce a început totul, dar cert este că unii dintre răniţi nu vor uita niciodată această zi.
În urma apelului la 112, la faţa locului s-au deplasat un echipaj al Ambulanţei Dej, dar şi unul SMURD. Patru persoane, doi bărbaţi, un adolescent şi o femeie au ajuns cu capul spart la spitalul din Dej.
Tânărul de numai 17 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral sever şi traumatism braţ drept, iar femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi traumatism radio carpian stâng. "Am păţit că au sărit la noi ţiganii. S-au bătut, eu nu le-am greşit cu nimic", a spus femeia în momentul în care a fost coborâtă din ambulanţă.
Ceilalţi doi bărbaţi, unul de 20 şi altul de 22 de ani, ambii aduşi de echipajul SMURD, au fost preluaţi în camera de gardă cu traumatism cranio-cerebral.
Criminaliştii au ajuns şi ei la faţa locului pentru a efectua cercetări. Poliţiştii au deschis o anchetă în încercarea de a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs acest eveniment.