Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China a devenit cel mai mare importator de petrol din lume

Publicat in Gandul, luni 4 martie 2013 ·

China a devenit cel mai mare importator de petrol la nivel global, potrivit datelor pentru luna decembrie, după ce a depăşit Statele Unite, care se află în această poziţie de la mijlocul anilor '70, potrivit Financial Times.

Situaţia SUA de cel mai mare importator de petrol din lume a determinat politica externă americană faţă de statele bogate în hidrocarburi precum Arabia Saudită, Irak, Venezuela, Nigeria şi ţările din regiunea Mării Caspice.

Schimbarea de poziţii între cele două mari economii este provizorie, pentru că sunt aşteptate noi date, care ar putea arăta că importurile din decembrie au fost influenţate de calcule legate de taxe. Companiile americane obişnuiesc să reducă în decembrie achiziţiile de petrol pentru a-şi diminua stocurile şi, în consecinţă, taxele pe care trebuie să le plătească.

Importurile nete de petrol ale SUA - ţiţei şi produse rafinate - au scăzut la 5,98 milioane de barili pe zi în decembrie, minimul începând cu februarie 1992, potrivit unor date provizorii anunţate de administraţia pentru informaţie în sectorul energetic din SUA.

În aceeaşi lună, importurile nete ale Chinei - definite la fel, ca ţiţei şi produse rafinate - au urcat la 6,12 milioane de barili pe zi, potrivit autorităţilor vamale.

"China pare să fi depăşit SUA, devenind cel mai mare importator net de ţiţei şi produse din ţiţei", a declarat Eric Lee, analist la divizia din New York a Citigroup.

Importurile nete de petrol ale SUA au revenit semnificativ în ianuarie faţă de decembrie în fiecare din ultimii zece ani, sugerând că SUA ar putea păstra în continuare primul loc.

China a publicat deja date pentru ianuarie, lună în care importurile nete s-au situat la 6,3 milioane de barili de petrol pe zi.

În funcţie de nivelul anual, SUA rămân cel mai mare importator net, însă diferenţa faţă de China s-a redus puternic. În 201

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 38 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°