„Este bine să faci dragoste cu fereastra deschisă? Da. Dar este mai bine cu o femeie”. Înţelepciune populară

Câteodată, ca să te simţi ca acasă, trebuie să fii doar tu acasă. Poţi chiar să nu ai o casă a ta; ajunge să nu ai pe nimeni prin preajmă ca să te simţi confortabil. Poţi să mănânci neelegant, să cânţi fals şi să dansezi urât. Nu te va întreba nimeni dacă într-adevăr dansezi sau aşa mergi tu şi nimeni nu va fi oripilat de lipsa aptitudinilor tale artistice. Va fi o adevărată explozie de voie bună şi, după cum se ştie, exploziile nu sunt delicate. Toate oglinzile îţi vor zâmbi pentru că tu însuți îţi vei zâmbi din toată inima. Cam aşa arată lucrurile când sunt create de natură şi încă n-au apucat să fie „desăvârşite de Timotei”. Eşti singur, şi îţi dai seama de asta pentru că nimeni nu te agasează , deci ai timp destul ca să realizezi. La început poţi fi şocat, pentru ca nimeni nu este atât de obişnuit cu binele încât să nu fie surprins când îl observă. Desigur, binele, ca orice alt musafir neinvitat, te poate stânjeni la început. Cu timpul însă te poţi obişnui atât de mult cu el, încât să devină singurul pe care îl accepţi. Cam aşa se întâmplă şi cu singurătatea. Parcă e mai bine să vorbeşti cu tine însuţi decât cu pereţii. Măcar de dragul unei schimbări.

Cineva m-a întrebat dacă poate fi distractiv să fii singur, iar eu i-am spus că doar asta poate fi cu adevărat amuzant. Desigur, a fost o glumă. Dar nu neapărat un neadevăr.

„Dragostea se face-n minim doi”, după cum ne luminează Alex Velea. Această maximă a minimului necesar în dragoste izvorăşte din lirismul românesc contemporan. Românul s-o fi născut el poet, dar probabil că şi-a pierdut aptitudinile pe parcursul traseului iniţiatic către maturitate. Şi atunci s-a reorientat către ţopăit sau alte forme legitime de artă. Orice artist, fie el Eminescu sau Velea, are în vedere această grand