Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie PRESSALERT.RO FEMEI ÎN LUMEA BĂRBAȚILOR Stăpână pe terenul de fotbal

Publicat in Press Alert, luni 4 martie 2013 ·

Timișoara are o echipă de fotbal de fete, iar Asociația Județeană de Fotbal Timiș are opt arbitre, dar doar Daniel Trancău joacă și fotbal, și arbitrează. Tânără de 24 de ani născută la Târgu-Jiu a absolvit facultatea de Mecanică a Universității Politehnica, însă pasiunea ei rămâne terenul de fotbal, locul unde se simte stăpână.

Înainte să se mute în Banat, Daniela a jucat, în 2007, în echipa Pandurilor, finala de Cupa României chiar pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, meci câștigat în fața celor de la Clujeana Cluj. Conducerea Pandurilor o chemase pentru acel meci, deși jucătoarea renunțase de o lună la fotbal. ”Cât am fost în liceu, patru ani am făcut dansuri populare și fotbal, cu repetiții și antrenamente zilnice, dar cu o lună înainte de Bac am renunțat la ambele”, a declarat arbitra-jucătoare. La scurt timp după câștigarea trofeului, echipa de fotbal feminin din Târgu-Jiu s-a desființat. Atunci, Daniela Trancău a crezut că nu va mai juca fotbal, mai ales că știa că urma să vina la Timișoara pentru studii superioare. Viața avea însă să ia o altă turnură.

O “leopardă” serioasă

Vara aceasta, după cinci ani de când nu a mai jucat un meci oficial, Daniela Trancău a reînceput să joace în campionatul de fotbal feminin, în curtea ”leopardelor” de la CFR. Una dintre fostele sale colege, Andreea Cojocaru le-a povestit celor de la CFR despre Daniela, care evoluează pe postul de fundaș, iar președintele clubului, Constantin Nedelea, i-a propus să vină să joace la Gara Mare. Masteranda de la Politehnica nu a stat multe pe gânduri și a acceptat să îmbrace echipamentul alb-vișiniu, iar acum vine la fiecare antrenament. Daniela este una dintre cele mai serioase jucătoare, mereu prezentă la antrenamente și încearcă să le insufle și colegelor sale ambiția și seriozitatea sa.

Inevitabil, în fotbalul feminin, jucătoarele ajung să se antreneze și cu băieții. Da

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 47 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 17 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°