Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefect Dâmboviţa: Mechel Târgovişte va reveni la denumirea de COS Târgovişte

Publicat in Romania Libera, luni 4 martie 2013 ·

Mechel Târgovişte va reveni la denumirea de COS Târgovişte, pe care a avut-o la privatizare, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda, informează Mediafax.

Activitatea în combinat urmează să fie reluată după data de 10 martie, cu 75 la sută din personal.

"Vineri, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Tuţuianu, am avut o întâlnire cu reprezentanţii investitorilor de la combinatul de oţeluri din Târgovişte pentru a afla planurile de viitor. Se va munci sub marca COS Târgovişte, nu se va mai numi nici Mechel, nici Nikarom. Noii investitori au probleme cu finanţarea, cu fierul vechi. Singurul argument care ar putea să întârzie reluarea activităţii pe 10 martie este fierul vechi, au circa 10.000 de tone şi au nevoie de 15-20 de mii de tone ca să poată să reia cum trebuie procesul de producţie. Investitorii mie mi-au făcut impresia că sunt puşi pe treabă", a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda.

Citeşte şi Prefect Cluj: Noul acţionar Mechel încearcă să plătească salariile compensatorii până în 15 martie

Potrivit sursei citate, noii proprietari ai combinatului au anunţat că vor relua activitatea cu 75 la sută din personal, peste 350 de salariaţi urmând să fie disponibilizaţi.

"Pentru noi, ca judeţ, este vital ca acest număr de 1.950 de oameni, angajaţi ai combinatului, să aibă unde munci. Vă daţi seama ce ar însemna pentru bugetul judeţului ca COS să îşi închidă porţile şi ce ar însemna să te trezeşti cu câteva mii de şomeri. Să considerăm că Mechel a fost o perioadă neagră pentru industria dâmboviţeană şi sperăm să se reia activitatea", a mai spus prefectul.

La sfârşitul lunii februarie, Mechel a vândut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 70 de dolari, 230 de lei, companiei româneşti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 39 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 28 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°