Autospecialele pentru intervenţie fac parte din proiectul SMART, derulat de către Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipalitatea Dobrich, Bulgaria, cu fonduri de la U.E.
După ce, săptămâna trecută, trei ambulanţe au fost livrate Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, în cadrul proiectului SMART, derulat de către Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipalitatea Dobrich, Bulgaria, cu fonduri de la Uniunea Europeană, ieri alte şase autospeciale de intervenţie au ajuns în curtea inspectoratului, urmând să contribuie la modernizarea centrelor medicale din judeţ.
Managerul de proiect, Dănuţ Răgălie, şef Serviciu pregătire proiecte în cadrul Consiliului Judeţean, a declarat că acţiunea este o nouă etapă a proiectului ce contribuie la asigurarea de servicii medicale de cea mai bună calitate. „Astăzi, recepţionăm şase ambulanţe – două tip A, două tip B şi două tip C – în cadrul proiectului transfrontalier SMART, pe care instituţia noastră îl derulează din anul 2011, împreună cu Municipalitatea Dobrich din Bulgaria, alături de care am reuşit să accesăm fonduri importante pentru proiectele noastre“, a spus Răgălie.
Prezent la eveniment, preşedintele C.J.C., Nicuşor Daniel Constantinescu, a declarat: „Finalizarea parţială a unui efort intelectual, fizic şi material pe care noi, Consiliul Judeţean, îl facem încă dinainte de preaderarea României la Uniunea Europeană. Cred că începem şi noi să ajungem la o normalitate, pentru că ambulanţele de tip C, cele mai complexe, vor fi una la Centrul de Sănătate Băneasa şi una la Hârşova, de asemenea o zonă izolată. Una dintre ambulanţele de tip A va fi dată la Spitalul TBC pentru transportul bolnavilor de la Palazu Mare la centrul pe care, tot pe bani europeni, l-am reabilitat. Celelalte vor fi date în centrele de permanenţă medicală şi care urmează să le înfiinţăm, respectiv Cobadin, Negru Vodă şi alta la