Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, este noul proprietar al City Insurance

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 martie 2013 ·

Dan Odobescu (foto), cumnatul fostului premier Adrian Năstase şi fost şef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa) între 2004 şi 2006, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurător de talie medie pe piaţa locală.

Odobescu a preluat compania prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), cu afaceri de numai 5.400 de lei în 2011. Societatea respectivă, Vivendi International SRL, deţine 85,2% din capitalul social al City Insurance, restul acţiunilor revenind unui număr de 7 persoane fizice şi 51 de persoane juridice, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Odobescu, 59 de ani, deţine 95% din companie. De formaţie avocat, Odobescu a fost până în 1989 consultant juridic şi de afaceri pentru companii de asigurări din Germania şi alte ţări din Europa de Vest. El a mai deţinut o companie locală de asigurări între 1993 şi 2001, Charisma Entreprises, pe care a vândut-o grecilor de la Alpha Insurance.

Odobescu este cumnatul fostului premier Adrian Nastase (soţia sa Rodica Odobescu, fost director general al Tarom, este sora Danei Năstase). City Insurance, o companie specializată pe nişa asigurărilor de călătorie, a fost înfiinţată în 1998 şi are afaceri anuale de circa 300 milioane de lei. Cea mai mare parte a businessului companiei se derulează pe piaţa italiană, unde subscrie pe baza paşaportului european privind libera circulaţie a serviciilor.

Dan Odobescu (foto), cumnatul fostului premier Adrian Năstase şi fost şef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa) între 2004 şi 2006, a preluat de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurător de talie medie pe piaţa locală.

Odobescu a preluat compania prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), cu afaceri de numai 5.400 de lei în 2011. Societatea respectivă, Vivendi International SRL, deţine 85,2%

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Fostul crainic de la Dinamo ar fi fost reținut. Acuzat că a agresat sexual un minor

Gazeta Sporturilor acum o ora
Nicu Grameni (58 de ani), fostul crainic al lui Dinamo, ar fi fost reținut pentru 24 de ore, pentru că ar fi agresat sexual un minor în vârstă de 16 ani.

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Fostul şef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, pus sub învinuire pentru spionaj în favoarea Rusiei

Adevarul acum 22 minute
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul cu privire la pretinsele acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specia

Nuțu Cămătaru, „vizitat” de mascați! Polițiștii au găsit din nou animale exotice în curtea interlopului

Wall-Street.ro acum 2 ore
Poliţiştii ilfoveni au găsit pe domeniul pe care se află casa interlopului Nuţu Cămătaru, mai multe exemplare de animale şi păsări exotice a căror deţinere de către persoane fizice este interzisă, în urma unor percheziţii privind furtul unui cal de

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 4 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

21°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°