Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAIUL IMOBILIAR RA-APPS. Ce n-a văzut premierul: Gândul a găsit pe LISTA LUI PONTA 28 de ERORI

Publicat in Gandul, luni 4 martie 2013 ·

După ce premierul Victor Ponta a făcut publică lista chiriaşilor RA-APPS care au primit locuinţe de serviciu de la stat în virtutea posturilor de conducere pe care le ocupă în Executiv, gândul a cerut tuturor instituţiilor menţionate în evidenţele Guvernului să precizeze dacă aceştia se mai aflau sau nu la data respectivă în funcţii. Diferenţa între lista lui Victor Ponta şi răspunsurile ministerelor sau ale autorităţilor centrale subordonate Guvernului este majoră: pe lista publicată pe 16 ianuarie de cabinetul primului-ministru cu clienţii RA-APPS care au locuinţe de serviciu în virtutea unei acoperiri legale, apar nu mai puţin de 28 de erori din 192 de nume.

28 de beneficiari de locuinţe de serviciu asumaţi de Guvern ca fiind legali nu mai aveau la acea dată funcţiile menţionate în listă, unii dintre ei fiind eliberaţi cu luni sau ani în urmă, inclusiv prin semnătura lui Victor Ponta. Atât conducerea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, cât şi Secretariatul General al Guvernului în subordinea căruia funcţionează RA-APPS, au refuzat să explice această direrenţă.

UPDATE: După demersul gândul, primul-ministru a susţinut astăzi că va reglementa situaţia locuinţelor RA-APPS "în cursul lunii martie". Intenţia mea este foarte clară, să se reducă la miniştri şi la şefi de instituţii echivalente gradului de ministru. Propunerea va fi ca în maxim 30 de zile după ce nu mai ocupă funcţia de ministru sau echivalentă să existe obligaţia prevăzută clar de lege de eliberare a respectivului imobil", a spus Victor Ponta după şedinţa USL.

Chiar dacă nu îşi mai pot deconta chiriile în instituţii, paravanul funcţiilor neactualizate le foloseşte clienţilor politici ai sistemului imobiliar de stat pentru a nu da explicaţii publice în legătură cu apartamentele pe care le pot ocupa, cu noroc şi relaţii, toată viaţa.

Gândul prezi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum o ora
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-6°
mar.

-6°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°