Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumuri şi restricţii

Publicat in Glasul Aradului, marți 5 martie 2013 ·

Am fost zilele trecute până la Deva şi am avut ocazia să văd că DN 7, unul dintre cele mai circulate drumuri din ţară este brăzdat serios de şanţuri şi gropi. Sigur, deocamdată este afectat doar stratul de uzură, în comparaţie cu drumul Arad-Şiria carosabilul arată încă bine, deci situaţia nu este atât de gravă, dar în opinia mea şi a multor altor şoferi este de neacceptat ca o şosea care a fost modernizată nu de mult să ajungă într-o asemenea stare. Asta, deşi nici nu a prea fost o iarnă în adevăratul sens al cuvântului. În aceste condiţii nu putem decât să tragem concluzia că lucrările au fost făcute de mântuială, cum de altfel se întâmplă cam peste tot, acolo unde se plăteşte cu bani publici, iar responsabilii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale care încasează banii pentru rovignete s-au făcut că nu văd ceea ce s-a întâmplat. Într-un cuvânt, toţi cei care am plătit rovigneta, am aruncat de fapt banii la gunoi… pardon, în buzunarele fără fund ale unora.

În plus, restricţiile de viteză din anumite localităţi par puse doar pentru a face în ciudă şoferilor. Cu toate că nu sunt un vitezoman, mărturisesc că mi-a fost greu să merg cu doar 50 de kilometri la oră pe anumite porţini unde anumiţi „specialişti” în trafic au considerat că trebuie să îşi bată joc de conducătorii auto care străbat ţara de la un capăt la altul şi îi obligă să conducă în ritm de melc. Nu există niciun fel de îndoială, din punctul meu de vedere, că acolo unde-i lege, nu-i tocmeală, de aceea acele restricţii, atâta timp cât sunt în vigoare, trebuie respectate, aşa cum am şi făcut, dar nimic nu ne împiedică să spunem că s-ar putea circula foarte bine şi cu 70 de kilometri la oră pe drumurile naţionale, mai ales acolo unde nu există şcoli în apropiere. O limită de 70 de kilometri a fost introdusă de ceva vreme prin Sâmbăteni şi prin comuna Vladimirescu, fără ca pietonii s

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 58 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°