Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţii de criză: ce proprietăţi se vând la Cluj în 2013

Publicat in Ziua de Cluj, luni 4 martie 2013 ·

Printre afacerile încheiate în primele luni ale anului se numără vânzarea unui teren din apropierea Pieţei Mihai Viteazul, dar şi a unei clădiri amplasate tot în zona centrală, pe strada Moţilor.

Noile proiecte vizează spaţii medicale, dar şi rezidenţiale şi de birouri şi sunt ceva mai "discrete" decât cele care au motivat tranzacţiile lui 2012. Anul tercut s-a vândut terenul fostei fabrici Tricotaje Someşul pentru un centru de afaceri de 54.000 mp şi s-a realizat transferul de active Nokia-De'Longhi.

Un imobil (construcţie nouă) de pe strada Moţilor a fost vândut la începutul acestui an pentru 450.000 de euro, potrivit datelor Pitas Imobiliare, agenţia care a intermediat tranzacţia. Clădirea are o suprafaţă de 800 mp, iar cumpărătorul este Teofil Pop, proprietarul clinicii Interservisan. "Conform acestuia, se doreşte ca în această locaţie să funcţioneze o clinică de recoltare", a specificat Adrian Dragoş, senior real estate adviser al Pitas Imobiliare.

O altă tranzacţie importantă marcată pe piaţa locală la început de 2013 a vizat un teren situat în zona centrală a oraşului, în apropierea Pieţei Mihai Viteazul. Aici, un teren cu o suprafaţă de 3.600 mp a fost vândut la un preţ de aproximativ 450 euro /mp, potrivit intermediarului tranzacţiei. Terenul de pe strada Constanţa 12-14-16 (amplasat la intersecţia cu str. Ploieşti) a fost vândut de Fundaţia Caritatea companiei Florisal, operator în domeniul salubrităţii din Satu-Mare, într-o tranzacţie intermediată de aceeaşi agenţie.

"Proprietatea a ajuns la această valoare având în vedere faptul că terenul are front la două străzi şi are o formă bună, aspect care contează foarte mult la un teren cu o suprafaţă atât de mare. Bineînţeles, un factor important este reprezentat şi de Coeficientul de Utilizare a Terenului din zonă, care în acest caz avantajează cumpăratorul", a explicat Adrian Dragoş.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 3 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 2 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum 2 ore
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum 26 minute
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 5 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Botosani News acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°