Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimate Domnule Academician Marius Porumb,

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 4 martie 2013 ·

Stimate Domnule Academician Marius Porumb,

Am admirat întotdeauna unica şi nemuritoarea activitate pentru îmbogăţirea spirituală şi culturală a Poporului Român.

În trecut, am suferit când am văzut că cei mai prestigioşi bărbaţi ai Poporului Român erau marginalizaţi, în fruntea cărora era şi Marius Porumb. Lumina nu poate fi ocultată, lumina este însăşi izvorul existenţei în univers, unde nu e lumină, nu este nici viaţă, de aceea Cuvântul lui Dumnezeu când S-a întrupat din Fecioara Maria şi a venit pe pământ a zis: ,,Eu sunt lumina lumii”. Din lumină S-a născut Lumina lumii, dintr-o Fecioară S-a născut Lumina lumii, de aceea arta este şi rămâne feciorelnică, arta nu îmbătrâneşte şi menţine pe pământ o stare permanentă de bucurie, de fericire.

Acestă dumnezeiască lucrare a făcut-o şi Marius Porumb şi împreună cu el toţi bărbaţii carismatici printre care a fost şi Vida Gheza, a cărui opere le-am preţuit întotdeauna, pentru că ele sunt vii, vorbesc într-un grai românesc şi omenesc, şi în Memorialul de la Moisei şi strălucitul Monument de la Carei, unde ele sunt făcute din lemn sau din piatră sau chiar şi bătrânii din inima municipiului Baia Mare, toate creaţiile maestrului Vida Gheza sunt vii, sunt tinere şi ne întineresc şi pe noi cei ce le contemplăm şi le iubim.

Statuile de lemn de la Moisei zâmbesc, ele seamănă cu bărbaţii din Maramureş, care sunt frumoşi şi senini când merg la biserică în ziua de Paşti şi în toate duminicile.

Ostaşul Român de la Carei, pe care l-a imortalizat Vida Gheza într-o statuie de piatră veghează şi luminează localitatea şi tot spaţiul din nord-vestul României.

În această operă sunt adunate toate inimile soldaţilor români care au luptat şi în vest şi în est şi şi-au dat viaţa lor sfântă cu faţa întoarsă către Dumnezeu şi către ţară, unde se aflau familiile lor, morm

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 4 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum 41 minute
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 6 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 2 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 4 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°