Regina Elisabeta a II-a (86 ani) a fost externată azi dintr-un spital londonez, unde a fost tratată pentru gastroenterită. Sursa: Reuters
A fost pentru prima dată când regina a avut nevoie de spitalizare în ultimii ani.
La ieșirea din spital, regina a zâmbit, notează CNN, semn că se simte bine.
Toate angajamentele programate pentru această săptămână au fost anulate. Regina Angliei și soțul ei Ducele de Edinburgh (91 ani) și-au amânat vizita în Țara Galilor, unde trebuiau să participe la o ceremonie militară cu ocazia zilei naționale a galezilor. De asemenea, Elisabeta a II-a nu va merge nici în Italia, unde avea plănuită o altă vizită.
Elisabeta a II-a trebuia să petreacă două zile în spitalul King Edward, însă starea sa a permis externarea mai devreme.
Regina a avut rareori probleme de sănătate în ultimii ani, fiind internată ultima oară în 2009, pentru o operaţie de rutină la genunchi.
De asemenea, în 1994, Regina Angliei a ajuns la spital după ce şi-a rupt încheietura mânii într-un accident de călărie, iar în 1982 a suferit o operaţie dentară.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR EVZ.RO: Cum au scăpat Maricel Păcuraru și fostul director al Poștei de ani grei de închisoareBanii nu aduc inteligența: Omul modern, mai "prost" decât cel de acum 2000 de ani?Elena Udrea: "Sunt liderul de care astăzi are nevoie PDL"
TOP 3 CELE MAI POPULARE DIN CATEGORIA PANORAMA Cum arată "cel mai TENSIONAT loc de pe pământ" | GALERIE FOTO de la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de SudAfaceri ciudate. Comerţul cu renii lui Moş Crăciun, crescuţi la temperaturi de 30 de grade CelsiusCele mai SPECTACULOASE clădiri cu aspect de nave extraterestre | GALERIE FOTO