Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Botezatu se gândeşte să intre în politică

Publicat in Ora de Timis, luni 4 martie 2013 ·

Cătălin Botezatu se gândeşte să dea prezentările de modă pe viaţa de politician. El a declarat că a primit oferte în acest sens şi se gândeşte ca în viitor, peste cinci-şase ani să şi accepte una.

Cătălin Botezatu a refuzat momentan orice ofertă de a intra în politică, însă nu exclude această variantă în viitor.

“Au fost oferte şi nu înseamnă că dacă am refuzat poate nu voi accepta într-un final. Never say never. Aştept pe viitor, însemnând peste 5-6 ani oferte din zona politicului”, a declarat creatorul de modă la România TV.

Designerul admiră politica din România, însă este dezamăgit de oamenii care nu dau şanse noilor intraţi în scena politică.

“Admir ce se întâmplă în politică. Uneori sunt mirat că electoratul nu are răbdare şi nu dă şanse oamenilor noi care vin în acest domeniu, care încearcă să facă ceva şi ne grăbim să spunem n-au făcut nimic nici ăştia, nici ăştia, nici ceilalţi”, a comentat Cătălin.

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 2 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum o ora
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Cum încearcă președintele brazilian să-l convingă pe Putin să meargă să-l întâlnească pe Zelenski la Istanbul: „Nu mă costă nimic”

HotNews acum 21 minute
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în Turcia, la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează AFP, citată

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 2 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum o ora
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum o ora
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

11°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°