Prin filme există o replică favorită, dată cuiva care ia o decizie surprinzătoare, total neaşteptată, ba chiar contrară oricărei logici: "Ori eşti incredibil de curajos, ori incredibil de prost". Decizia guvernului de a spune că România nu mai este interesată de aderarea la Spaţiul Schengen, dacă la nivelul Consiliului pe Justiţie şi Afaceri Interne de joi nu se ia o decizie favorabilă ţării noastre, poate fi catalogată exact aşa: ori una extrem de curajoasă, ori una extrem de proastă.

Este însă greu de crezut că prin această atitudine vom forţa mâna UE să ne accepte în Schengen. Că brusc punem factorii decidenţi europeni în postura de a ne primi aşa, fără să îndeplinim condiţiile la care UE ţine atât de mult, legate de miniştri penali, de parlamentarii privilegiaţi şi de independenţa Justiţiei. E greu de crezut că oficialii UE se vor speria brusc de această turnură şi vor închide ochii la indolenţa Guvernului Ponta. Ba chiar am impresia că le facem o favoare.

A spune că putem trăi şi fără a fi parte a Spaţiului Schengen şi că aceasta nu mai este o prioritate a României este, totuşi, o mare prostie. Este un gest iresponsabil, în ciuda faptului că o mare parte a populaţiei chiar este de acord cu această abordare. Este un gest la urma urmei laş, de a abandona o luptă pe care România şi românii o duc de ani buni şi în numele căreia s-au făcut destule sacrificii. Desigur, putem trăi şi fără Schengen, aşa cum am trăit şi fără UE atâţia ani, dar aderarea la acest spaţiu ar trebui să rămână un deziderat al României şi al guvernului său - indiferent de cine este condus.

Calitatea de membru al Spaţiului Schengen nu înseamnă doar lipsa controalelor la frontieră pentru turişti. Nu înseamnă doar 1 miliard de euro alocaţi de UE pentru securizarea frontierelor, pe care ni-i poate cere înapoi. Înseamnă un grad în plus de încredere pentru invest