Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul Poporului merge pe urma anchetelor GdS

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 martie 2013 ·

Biroul Teritorial Craiova (BTC) al Instituţiei Avocatul Poporului funcţionează din 2006 şi are aria de competenţă în raza Curţii de Apel Craiova, adică Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi. Obiectivul acestei instituţii este de apărare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Potrivit ultimului raport de activitate pe anul 2012, BTC se află pe locul trei după Iaşi şi Piteşti, cu 1.517 audienţe, 383 de petiţii şi 1.135 de apeluri telefonice. „Oamenii ştiu deja că se pot adresa instituţiei noastre atunci când întâmpină piedici în rezolvarea problemelor pe care le au cu prefecturile, primăriile, Casa de Pensii, AJOFM, inspectoratele de muncă, Direcţia de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului etc. Ne-am sesizat din oficiu şi în şapte cazuri prezentate de Gazeta de Sud şi am desfăşurat, de asemenea, 12 anchete. Am avut şi petiţii de la români plecaţi la muncă în străinătate: două din Grecia, trei din Italia, trei din Marea Britanie, câte una din Olanda şi Spania“, a menţionat Simona Emandi, consilier coordonator al BTC.

În ceea ce priveşte anchetele desfăşurate de Avocatul Poporului, cele mai multe au fost pe dreptul de proprietate privată şi pe dreptul la un proces echitabil. Potrivit raportului prezentat, au fost făcute anchete la Primăria Craiova, Primăria Strehaia (Dolj), Primăria Mătăsari (Gorj), Primăria Devesel (Mehedinţi), Direcţia de Sănătate Publică Olt, DGASPC Gorj etc.

Cazuri semnalate în Gazeta de Sud, subiecte de anchetă pentru Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a intervenit şi în urma unui articol apărut în Gazeta de Sud („Elevii din Amărăştii de Jos merg pe jos 20 de kilometri - n.r.) în octombrie 2012, în care se relata faptul că 60 de elevi care învaţă la liceul din comuna Amărăştii de Jos, judeţul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum o ora
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum o ora
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 4 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 5 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 12 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 5 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 8 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

13°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

dum.

8°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°