Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radovan: S-au dat autorizaţii pentru pensiuni la Fântânele

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 martie 2013 ·

În comuna Radovan, se pune accent pe amenajarea zonei din jurul lacului Fântânele. Primăria a eliberat anul trecut opt autorizaţii pentru construirea primelor pensiuni şi se aşteaptă ca anul acesta să înceapă lucrările.

„Este important să se facă bază de agrement în zona acestui lac. Şi am făcut tot posibilul pentru a facilita acest lucru. Am asfaltat drumul în proporţie de 80% şi vom relua lucrările în perioada următoare pentru a le duce la bun sfârşit. De asemenea, avem prevăzut şi un proiect pentru a se face reţea de curent electric care să alimenteze noile imobile care se vor ridica“, a spus primarul Aurică Cârstianu (foto). Pensiunile de pe marginea lacului se ridică pe terenuri concesionate pe o perioadă de 49 de ani. Primarul spune că în perioada următoare se vor face noi licitaţii.

„Vom anula contractele cu cei care nu şi-au plătit redevenţa în ultimii ani şi terenurile respective se vor scoate din nou la licitaţie“, a anunţat primarul din Radovan.

În comuna Radovan, se pune accent pe amenajarea zonei din jurul lacului Fântânele. Primăria a eliberat anul trecut opt autorizaţii pentru construirea primelor pensiuni şi se aşteaptă ca anul acesta să înceapă lucrările.

„Este important să se facă bază de agrement în zona acestui lac. Şi am făcut tot posibilul pentru a facilita acest lucru. Am asfaltat drumul în proporţie de 80% şi vom relua lucrările în perioada următoare pentru a le duce la bun sfârşit. De asemenea, avem prevăzut şi un proiect pentru a se face reţea de curent electric care să alimenteze noile imobile care se vor ridica“, a spus primarul Aurică Cârstianu (foto). Pensiunile de pe marginea lacului se ridică pe terenuri concesionate pe o perioadă de 49 de ani. Primarul spune că în perioada următoare se vor face noi licitaţii.

„Vom anula contractele cu cei care nu şi-au plătit redevenţa în ultimii ani şi terenurile r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum o ora
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 4 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°