Club Alpin Valea Jiului a dovedit, pentru a doua oară că poate să facă faţă unei competiţii unicat în ţară, care a strâns sportivi ce pot face faţă unui traseu provocator. Este o competiţie dedicată snowboarderilor şi schiorilor, constând într-o parte de urcare a unui versant şi o parte de coborâre a acestuia. Cea mai plastică şi realistă caracterizare a competiţiei îi aparţine unui concurent din Valea Jiului: „a fost blană, frate, a meritat!”. Dar să vedem cum s-a desfăşurat anul acesta competiţia.
O cursă în condiţii impecabile
Club Alpin Valea Jiului s-a pregătit temeinic pentru această a doua competiţie. După experienţa de anul trecut, organizatorii au trecut în revistă plusurile şi minusurile competiţiei şi au realizat un regulament riguros, de la care nu s-au abătut sub nicio formă. Regulamentul a fost stabilit şi cu membrii Salvamont Uricani, care au avut în vedere, în primul rând, siguranţa concurenţilor. Aceştia nu au plecat de la start fără cască şi transceiver. La înscriere, cei mai mulţi concurenţi s-au plâns de regula cu transceiverul, uşor de procurat, dar destul de scump. Însă, organizatorii nu au admis concurenţi fără acest dispozitiv şi nici nu au fost probleme în concurs. Totul a decurs impecabil.
Regulamentul a stabilit şi modul de acordare a punctajului, desfăşurarea concursului şi arbitrii pentru snowboard: Constantin Bodea şi Radu Lungu, iar pentru schi: Alin Găvozdea şi Bogdan Stănilă.
Sâmbătă dimineaţa...
La ora 8 dimineaţa, concurenţii au fost preluaţi cu autocamioane de la Cheile Buţii, unde a fost stabilit comandamentul de concurs. În competiţie au intrat 97 de concurenţi din: Uricani, Timişoara, Petroşani, Sinaia, Braşov, Cluj- Napoca, Caransebeş, Câmpina, Bucureşti, Sebiş, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Sinaia, Curtea de Argeş, Alba Iulia, Lupeni, Petrila, Târgu Mureş, Sebeş, Suceava, Vulcan, Baia