Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretar de stat german, despre aderarea României la Schengen: Aşteptăm raportul final MCV

Publicat in Romania Libera, luni 4 martie 2013 ·

Christoph Bergner, secretar de stat în Ministerul de Interne din Germania, a declarat, luni, la Sibiu, că Guvernul pe care-l reprezintă aşteaptă "raportul final MCV" înainte de a lua o decizie privind aderarea României la Schengen, pentru că "trebuie constatat un progres semnificativ", potrivit Mediafax.

Christoph Bergner, secretar de stat în Ministerul de Interne al Republicii Federale Germania şi însărcinat pentru probleme ale emigranţilor şi minorităţilor naţionale din partea Guvernului Federal German, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în Germania "există un respect deosebit faţă de România şi Bulgaria pentru modul în care şi-au îndeplinit obligaţiile referitoare la asigurarea graniţelor", dar că mai sunt lucruri care trebuie îndeplinite.

"Există însă raportul MCV care se ocupă de combaterea corupţiei în ambele ţări. Aici trebuie constatat un progres semnificativ înainte de a ne putea da acordul cu privire la aderarea în spaţiul Schengen. Atât în opinia Guvernului Federal, cât şi în opinia noastră, vom decide să fim de acord, la un moment din viitor, cu privire la includerea României în spaţiul Schengen", a declarat Christoph Bergner.

Potrivit acestuia, "reticenţa de moment a Germaniei nu trebuie considerată ca un afront la adresa României".

"Anul acesta este un an electoral, iar Guvernul Federal şi autorităţile din Germania au preferat să aştepte să treacă acest an electoral pentru a-şi putea apoi reconsidera poziţia", a afirmat oficialul german.

Întrebat dacă poziţia Germaniei ar fi fost diferită în cazul în care anul 2013 nu ar fi fost an electoral în Germania, Christoph Bergner a răspuns negativ.

"Cred că decizia nu ar fi fost diferită. Noi ne-am fi păstrat poziţia, chiar dacă nu am fi fost într-un an electoral. Noi aşteptăm decizia din raportul final MCV şi, în funcţie de acesta, vom lua o decizie", a spus Bergner.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°