Performanţe extraordinare pentru pugilistele de la CSM Slatina la actuala ediţie a Cupei României, rezervată junioarelor şi tineretului. Două de aur, una de argint şi una de bronz sunt medaliile cucerite de slătinencele pregătite de antrenorul Constantin Gălbenuşe.
Pugilistele slătinene şi-au reconfirmat valoarea. Campioane en-trite, Laura Tatu (categoria 57 de kilograme-junioare) şi Florina Radu (75 de kilograme-tineret) sunt din nou deţinătoarele Cupei României. De asemenea, Daniela Răducu (63 kg) a cucerit medalia de argint, în timp ce Sorana Barbu (54 kg) a urcat pe cea de a treia treaptă a podiumului. Pugilistele de la CSM Slatina au şanse reale de a participa la Campionatul Mondial în urma rezultatelor de excepţie înregistrate. Pentru performanţele obţinute sportivele vor fi premiate cu sume cuprinse între 600 şi 1.000 de lei.
„Sunt foarte mulţumit de rezultate”
Antrenorul secţiei de box din cadrul CSM Slatina, Constantin Gălbenuşe, s-a arătat încântat de rezultate.
„Sunt foarte mulţumit de rezultate. Cele două medaliate cu aur fac parte din lotul naţional, au şanse reale de a participa la Campionatul Mondial, însă nu se va mai desfăşura în luna mai din cauză că au fost probleme organizatorice, urmează să se stabilească locul. Federaţia Română de Box a făcut intenţie de a organiza Campionatul Mondial, dar să vedem ce decizie va lua AIBA. Dacă va fi organizat în noiembrie, criteriul de selecţie va fi Campionatul Naţional. În orice caz, cele două sportive au şanse mari de a participa, ele fiind neînvinse la competiţiile interne, noi sperăm să se menţină pe aceeaşi linie”, a declarat Constantin Gălbenuşe.
În luna aprilie, senioarele vor intra în lupta pentru Cupa României. Slatina va fi reprezentată de Luminiţa Turcin şi Florina Radu, deţinătoarea titlului la nivel de tineret.