Este frumos, inteligent, plimbat, cultivat, charismatic, talentat, destul de copt la minte şi nu peste foarte mult timp, probabil, şi cu bani mulţi. Lucian Mânecan, cum spune singur, este „virgin pe piaţă”, referindu-se strict la piaţa artistică a Sucevei, a ţării în care s-a întors să creeze, să-şi confirme harul, după ani buni de muncă, şcoală, nebunii, experienţe artistice, tristeţi şi bucurii încercate şi consumate în Anglia, Italia şi Franţa.

Când, atrasă de lucrările lui, l-am abordat şi a acceptat să vorbim despre el şi treburile lui, îmi construisem deja „imaginea” celui cu care aveam să mă întâlnesc. Un fiţos, cu siguranţă dăruit cu ceva talent, dar plin de aere „capitaliste”, îmbibat în parfum prea strident, un bărbăţel ostentativ viril, înghesuit în cămăşi prea strâmte, desfăcute adânc la gât să se vadă pectoralii epilaţi la salon. Mai şi auzisem că, prin fragede tinereţi, băiatul fusese cam golănaş, aşa că aveam, credeam eu, toate „tuşele” personajului.

Mai apoi însă, mi-am cerut în gând iertare şi mi-am spus că e cel mai mare prost acela care porneşte la drum să cunoască suflete cu capul plin de idei preconcepute despre fizic şi comportamente umane. Şi dacă o fi fost golănaş cum auzisem, era câştigul meu. Cât de banali şi plictisitori sunt cei care n-au făcut decât ce se cuvine!

În Anglia, „pălmaş” în construcţii, apoi patron de firmă şi ginerică, la 21 de ani

Suceveanul Lucian Mânecan are 30 de ani şi de mai bine de 3 luni s-a întors în România, la Suceava, după ani mulţi petrecuţi în străinătate.

Avea doar 19 ani în 2003, când a plecat „de nebun”, la Londra. Nu atât de nebun însă, ca să plece fără viză.

Transferat de la un liceu industrial, Lucian a făcut clasa a douăsprezecea la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi este pe deplin conştient cât a valorat pentru el acel an în care a pr