Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Cornel Todea nu a colaborat cu Securitatea

Publicat in Romania Libera, luni 4 martie 2013 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul înaintat de regretatul regizor Cornel Todea şi a modificat pe fond decizia Curţii de Apel Bucureşti care îl declara colaborator al Securităţii statului, informează un comunicat remis Mediafaxde Uniunea Creatorilor din Media Publică.

Astfel, prin decizia nr. 1736 din 26.02.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins acţiunea CNSAS, ca fiind neîntemeiată, hotărârea fiind irevocabilă.

"În urma unei campanii susţinute de defăimare publică, regizorul Cornel Todea a fost acuzat, în 2008, că ar fi fost colaborator al Securităţii. La vârsta de 14 ani, Cornel Todea a fost obligat să semneze un angajament cu organele Securităţii statului de atunci. Nu a respectat niciodată acest angajament, motiv pentru care a fost nevoit să abandoneze liceul şi mai apoi a făcut închisoare. De asemenea, pe numele regizorului Cornel Todea s-au deschis două dosare de urmărire informativă cu nume de cod «Regizorul» şi «Tudor», dosare care au fost active până în decembrie 1989. Astfel i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale", se arată în acelaşi comunicat.

În noiembrie 2011, Cornel Todea a primit verdictul de colaborator al Securităţii din partea CNSAS. El ar fi colaborat sub numele de cod "Cucu" şi "Cornescu" şi ar fi furnizat Securităţii informaţii cu privire la mai mulţi oameni de televiziune, printre care Dan Jelescu, Mihai Constantinescu, Mircea Constantinescu, Valentin Plătăreanu, Petre Hîrjovschi, Eva Dragomir, Anatol Cavlescu, Anton Iordache, Doru Segal şi Mirel Ilieşu. În dosarul CNSAS se preciza că Todea ar fi fost "turnător" încă de la vârsta de 15 ani, relaţia cu Securitatea a fostului director al Teatrului "Ion Creangă" din Bucureşti începând în 1950. Elevul Todea ar fi semnat un angajament "pentru acoperirea informativă a colegilor de clasă".

În dosarul regiz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 34 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°