Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început lucrările la reţeaua de apă şi canalizare la Daia Română. Alte proiecte de peste 800.000 de lei, în desfăşurare

Publicat in Alba24, luni 4 martie 2013 ·

Până la sfârşitul acestui an, toţi locuitorii din Daia Română vor avea acces la reţeaua de alimentare cu apă şi de canalizare. Lucrările au fost demarate luni, 4 martie, printr-un parteneriat între Consiliul Judeţean Alba, Apa CTTA şi primăria localităţii.

Președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel, însoțit de vicepreședintele Florin Roman, directorul general al SC Apa CTTA, Viorel Lazăr și directorul general adjunct Ioan Drăghici, s-au deplasat, miercuri, 27 februarie, în comuna Daia Română pentru a discuta, împreună cu primarul Visarion Hăprian, asupra celei mai bune modalități de realizare a lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare a localității.

În urma discuțiilor, s-a convenit ca lucrările să fie realizate prin intermediul unui parteneriat între administrația locală, SC Apa CTTA și Consiliul Județean Alba. Astfel, Primăria este responsabilă de achiziționarea materialelor necesare, SC Apa CTTA urmând să execute lucrările pentru cei aproximativ 23 de km de rețele și racorduri. Se estimează că până la finalul anului fiecare gospodărie din Daia Română va fi racordată la apă și canalizare.

În această săptămână, reprezentanţii CJ Alba au verificat din nou situaţia în teren.„La Daia Română, Apa CTTA şi firma Instalatorul lucrează umăr la umăr pentru alimentarea cu apă. Materialele au fost achiziţionate de Primăria Daia Română”, a anunţat vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman.

Acesta a reamintit şi alte proiecte aflate în desfăşurare, în zonă. Este vorba despre o nouă bază sportivă finanţată de primărie. „Pentru vestiare şi anexe, lucrările în valoare de 56.000 de euro sunt finanțate pe un proiect al Asociaţiei Ţara Secaşelor”, a precizat Roman.

De asemenea, se află în amenajare un parc cu verdeaţă şi pomi, locuri de joacă pentru copii, o investiţie de 600.000 de lei, cu finanţare din Fondul de Mediu. „În spatele acestui par

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°