Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă cercetare şocantă: Holocaustul a făcut 20 de milioane de victime. Cât era de mare rețeaua de lagăre

Publicat in Press Alert, luni 4 martie 2013 ·

Reţeaua de lagăre şi ghetouri înfiinţate de nazişti pentru a declanşa Holocaustul şi a persecuta milioane de victime în Europa a fost mult mai mare şi mai sistematică decât s-a crezut anterior, potrivit unei noi cercetări academice, proiectul numit ”Enciclopedia lagărelor şi ghetourilor”, relatează cotidianul britanic The Independent, informează Agerpres. “Rezultatele cercetării noastre sunt şocante. Punem împreună numere pe care nimeni nu le-a compilat anterior, chiar şi pentru sistemele de lagăre, care au fost destul de bine cercetate – şi multe dintre ele nu au fost”, a declarat Geoffrey Megargee, directorul proiectului. “Există tendinţa ca oamenii să vadă Holocaustul constând din Auschwitz şi probabil alte câteva locuri. Este important să se înţeleagă faptul că sistemul a fost mult mai mare şi mai complex decât atât; că mult mai multe persoane au ştiut despre el şi au luat parte la el; că a fost în centrul întregului sistem nazist, şi, în plus, că multe alte ţări au avut propriile sisteme de lagăre”, a adăugat el.

Cercetătorii care efectuează munca sumbră de înregistrare a tuturor lagărelor de muncă forţată, ghetourilor şi structurilor de detenţie conduse de regimul lui Hitler, alături de centre ale omorurilor ”pe bandă rulantă”, precum Auschwitz, au inventariat în prezent peste 42.500 de instituţii folosite pentru persecuţie şi moarte. Cifra a şocat lumea academică şi reprezintă mai mult decât dublul unei constatări anterioare a aceleiaşi echipe, potrivit căreia au fost folosite până la 20.000 de structuri.

Editorii vastului proiect, care este elaborat de sute de oameni de ştiinţă în şapte volume, care urmează să fie publicate până în 2025, estimează că între 15 milioane şi 20 milioane de victime au fost ucise sau încarcerate în structurile înfiinţate de nazişti şi regimurile-marionetă în ţările ocupate, din Franţa până în România. Munca, ale că

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 26 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum o ora
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 2 ore
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Inteligenţa artificială a învăţat să prevadă comportamentul uman

News.ro acum o ora
Inteligenţa artificială (AI) are un impact din ce în ce mai important asupra medicinei şi cercetării, iar o nouă descoperire promite să schimbe modul în care înţelegem procesele cognitive umane. Un sistem de AI, botezat Centaur, creat de o echipă in

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°