Socialiştii europeni vor cere preşedinţiei irlandeze a UE "să ia lucrurile în serios şi să dea Germaniei un semnal clar că astfel de politici sunt inacceptabile". O spune la RFI şeful socialiştilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda. Liderul grupului S&D consideră că declaraţia ministrului german de Interne pe tema Schengen este "foarte populistă" şi "inacceptabilă". Swoboda pune totul pe seama alegerilor din Germania.
Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru Spiegel că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Ce spune Hannes Swoboda?
Hannes Swoboda: Este o declaraţie foarte populistă şi cred că este absolut inacceptabil! Există o problemă, faptul că sunt prea mulţi oameni din România şi probabil Bulgaria, care ar putea veni în unele oraşe germane, dar se ştie că aceşti oameni pot veni şi fără aderarea la Schengen. E mai bine să ajuţi România şi Bulgaria să amelioreze condiţiile de trai în zonele sărace, mai ales pentru comunitatea romă. Accesul interzis în Schengen nu este instrumentul potrivit pentru aşa ceva.
Rep.: Este poziţia Germaniei o surpriză pentru dvs.?
H.S.: Nu este o surpriză pentru mine. Ministrul de Interne este un politician de dreapta foarte populist. Germania are alegeri şi cred că în anumite oraşe vor să arate electoratului cât de duri sunt şi că vor împiedica oamenii să vină în Germania. Ceea ce nu au făcut şi nici nu pot să facă. Este o poziţie politică.
Rep.: Ce poate face Parlamentul European? Sau socialiştii europeni?
H.S.: Vom face apel din nou la Consiliu, la preşedinţia irlandeză să ia lucrurile în serios şi să dea Germaniei un semnal clar că astfel de politici sunt inacceptabile. Am vorbit recent cu ministrul olandez de I