56 de secunde, 7,2 grade pe scara Richter, 1391 de morţi şi 7596 de răniţi. 4 Martie 1977. Ziua care a schimbat, pentru totdeauna Bucureştiul şi care depăşeşte în memoria bucureştenilor alte calamităţi devastatoare ca şi „Focul cel Mare” de la 1847, „Ciuma lui Caragea” sau inundaţiile din secolele XIX şi XX.
Vineri, 4 martie 1977. Început de primăvară, cu vânt cald şi lună plină. La televizoarele alb-negru ale românilor rula – filmul bulgăresc „Dulce şi Amar”. „Conducătorul suprem” se afla în Nigeria, la un dineu oficial dat de preşedintele african. O seară liniştită, până când, la ora 21 şi 22 de minute se dezlănţuie infernul. În Capitală au căzut 32 de blocuri şi clădiri mari. Alte peste 130 au fost grav avariate. În 56 de secunde, Bucureştiul s-a transformat într-un morman de moloz. Cutremurul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a avut epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km şi a fost reperat de toate staţiile seismice de pe glob, aflate pe recepţie. Bucureştiul a fost cel mai greu lovit. Dar şi Teleormanul, Doljul, Iaşiul, Vasluiul, Buzăul, Vrancea, Mehedinţiul…
La început, ştirile erau confuze, la fel şi autorităţile. După restabilirea legăturii cu ţara, Ceauşescu a cerut un raport sumar al situaţiei din ţară şi a dat primele ordine de acţiune, o dată cu un apel către populaţie. S-a instituit, prin decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul României: „În temeiul art. 75, pct. 13 din Constituţia Republicii Socialiste România, preşedintele Republicii Socialiste România, comandantul suprem al Forţelor Armate DECRETEAZĂ:
Art. 1 – Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul Republicii Socialiste România.
Art. 2 – Toţi activiştii de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti sunt mobilizaţi la sediile organelor de partid şi de stat şi în mijlocu
