Bugetul Judeţului Tulcea, atât cel propriu al Consiliului Judeţean cât şi al instituţiilor subordonate, va intra pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a consilierilor judeţeni până atunci, în formă simplificată fiind publicat pe siteul instituţiei.
Creionat înaintea eventualelor şi mai ales necesarelor rectificări, bugetul pe anul 2013 va fi inferior celui de anul trecut, fapt recunoscut şi de vicepreşedintele Vasile Strat după ultima şedinţă când s-au repartizat sumele defalcate unităţilor administrative.
„Este adevărat că bugetul pe anul 2013 este mai mic decât cel de pe 2012 şi va trebui să facem eforturi pentru a reuşi să asigurăm cofinanţarea proiectelor pe care le avem în derulare anul acesta. Cât priveşte imputarea unor sume din proiectul de
modernizare a drumului spre Murighiol, am atacat în instanţă corecţiile financiare de 13 milioane de lei impuse de Direcţia Generală de Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene, în primul rând din cauză că toate lucrările care au fost executate au primit avize din partea mai multor instituţii din afara Consiliului Judeţean Tulcea, şi mă refer la instituţii care verifică documentele”, a declarat vicepreşedintele Vasile Strat.
Bugetul Judeţului Tulcea, atât cel propriu al Consiliului Judeţean cât şi al instituţiilor subordonate, va intra pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a consilierilor judeţeni până atunci, în formă simplificată fiind publicat pe siteul instituţiei.
Creionat înaintea eventualelor şi mai ales necesarelor rectificări, bugetul pe anul 2013 va fi inferior celui de anul trecut, fapt recunoscut şi de vicepreşedintele Vasile Strat după ultima şedinţă când s-au repartizat sumele defalcate unităţilor administrative.
„Este adevărat că bugetul pe anul 2013 este mai mic decât cel de pe 2012 şi va trebui să facem eforturi pentru a reuşi să asigurăm cofin