Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul lovit cu parul fără motiv, în stare critică

Publicat in Pandurul, marți 5 martie 2013 ·

Bărbatul reţinut la sfârşitul săptămânii trecute de anchetatori pentru că a lovit cu parul un tânăr din Padeş a primit ieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Viaţa victimei atârnă de un fir de păr.

Daniel Jianu este acuzat de tentativă de omor calificat, faptele sale punându-i în pericol viaţa victimei. De altfel, cel pe care l-a lovit, un tânăr de 26 de ani, mai este în viaţă doar cu numele, pentru că medicii de la Craiova care l-au operat ieri îi acordă şanse minime de supravieţuire. Lovitura de par i-a cauzat acestuia un traumatism cranio-cerebral acut deschis, starea victimei fiind extrem de gravă.

Rude ale celui bătut spun că incidentul în care a fost implicat acesta nu are nicio legătură cu vreo horă, aşa cum s-a spus iniţial, cercetările făcute de anchetatori scoţând la iveală că tânărul respectiv s-a aflat la locul şi momentul nepotrivit. Cel care l-a lovit cu parul se certa cu un alt grup de tineri aflaţi la discoteca din vecinătatea casei sale, în faţa porţii acestuia fiind parcată maşina celui pe care avea să-l ciomăgească ulterior. Discuţiile între Jianu şi tinerii de la discotecă au degenerat şi s-a ajuns la aruncat cu pietre unii în alţii, proprietarul maşinii fiind anunţat de prietenii săi să vină şi să-şi scoată maşina din zona „de conflict”.

„Doruţu era în discotecă în momentul în care au venit nişte prieteni şi i-au spus să iese şi să mute maşina că se bat unii cu pietre şi poate i-o lovesc. El era cu un văr al său, Sergiu Pârvulescu, şi amândoi s-au dus să mute maşina. Când au ajuns acolo, Sergiu a primit un par peste mână de la nevasta criminalului, iar pe el l-a lovit direct în cap tipul ăsta pe care l-au arestat acum. Doruţu a rămas pe jos, inconştient, cu capul spart, fără să fi avut vreo vină sau vreo legătură cu ce se întâmpla acolo. L-au dus la spital, s-a ajuns cu el până la Craiova, dar din păcate e în st

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 30 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 45 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 52 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°