Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de zboruri anulate în prima zi a unei noi săptămâni de grevă la Iberia

Publicat in Mediafax, luni 4 martie 2013 ·

Angajaţii companiei aeriene spaniole Iberia au intrat de luni în prima zi a unei noi săptămâni de grevă pentru a protesta faţă de un vast plan social, provocând anularea a aproximativ 250 de zboruri, potrivit conducerii.

Sindicatele au îndemnat salariaţii să înceteze munca, în perioada 4-8 martie, pentru a protesta faţă de eliminarea a 3.800 de locuri de muncă dintr-un total de aproximativ 20.000, anunţată de IAG, compania-mamă a Iberia şi British Airways, în cadrul unui plan de reducere a cheltuielilor.

Luni, 82 de zboruri ale Iberia, adică 37% din cele prevăzute, au fost anulate din cauza grevei, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei. Filiala sa Iberia Express, precum şi companii partenere ca Air Nostrum şi Vueling au fost nevoite să anuleze alte 165 de zboruri, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sindicatele, care apreciau luni că rata participării la grevă era de 95%, au prevăzut să manifesteze, în timpul zilei, pe aeroportul Barajas, la Madrid, şi în alte oraşe din Spania.

"Ca şi ultima dată, pasagerii afectaţi au fost transferaţi la alte zboruri sau rambursaţi", a precizat purtătorul de cuvânt al companiei Iberia.

Această nouă acţiune socială, care va dura cinci zile, intervine după o primă grevă organizată în perioada 18-22 februarie. Impactul său a rămas limitat în urma punerii în practică a serviciului minim prevăzut de legea spaniolă. O a treia acţiune de grevă este prevăzută în perioada 18-22 martie.

În total, Iberia şi alte trei companii au anulat aproximativ 1.370 de zboruri în cea de-a doua săptămână de grevă.

Grupul, înfiinţat în ianuarie 2011 în urma unei fuziuni între Iberia şi British Airways, a anunţat, joi, o pierdere netă de 943 de milioane de euro pentru 2012 faţă de un profit net de 562 de milioane de euro în anul precedent.

Cu această ocazie, directorul general al IAG, Willie Walsh, a af

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°