Fabryo Corporation şi Atlas Paints, producătorul de materiale şi finisaje pentru construcţii desprins din compania Atlas Corporation, au finalizat fuziunea anunţată la finalul anului trecut, după ce au primit şi avizul din partea Consiliului Concurenţei.
În urma tranzacţiei, grupul de companii Fabryo Corporation-Atlas Paints se află în plin proces de implementare a planului de integrare. În 2013, grupul va continua să activeze în piaţă prin cele 2 entităţi legale.
Cifra de afaceri a grupului de companii Fabryo Corporation-Atlas Paints a fost în 2012 de peste 39 mil. euro. „În 2012, cifra de afaceri consolidată a grupului de companii Fabryo Corporation-Atlas Paints a crescut pe segmentul de acoperiri decorative (lacuri, vopsele, tencuieli) faţă de anul precedent. Pentru 2013, ne propunem să creştem cifra de afaceri a noului grup cu peste 10%, într-o piaţă încă precară”, a declarat Dragoş Militaru, Director General Executiv Grup Fabryo Corporation-Atlas Paints.
Atlas Corporation a trecut la finalul anului trecut printr-un proces de divizare a operaţiunilor, în urma căruia divizia de materiale de construcţii s-a constituit într-o companie separată, denumită Atlas Paints.
Urmare a finalizării tranzacţiei, Fabryo Corporation şi Atlas Paints au devenit parte a aceluiaşi grup, ai cărui acţionari principali sunt compania de investiţii suedeză Oresa Ventures şi Chroma Holdings, societate deţinută de către omul de afaceri grec John Sitinas.
Dragoş Militaru a preluat poziţia de Director General Executiv Fabryo Corporation la 1 august 2012, după ce a fost, timp de un an, Chief Marketing Officer al companiei. În urma fuziunii cu Atlas Paints, el a fost numit la conducerea grupului, coordonând procesul de integrare a business-urilor.
Citeşte şi Fuziunea care va recolora complet piața vopselelor