Poeta avea puţină şcoală, dar multă iubire de carte. În periplul său cu familia, Elena Farago a trecut pe la Constanţa, unde a locuit o scurtă perioadă.

Mai multe amănunte interesante despre viaţa celei care a scris minunate poezii de dragoste (Iubeşte-mi mâinile, Şi iar mi-e sufletul la tine) şi pentru copii (Căţeluşul şchiop, Gândăcelul, Puişorul moţat, De ziua mamei, Cloşca, Sfatul degetelor, Tanu etc.) găsiţi în această săptămână, 4-10 martie, la Biblioteca Judeţeană IN Roman din Constanţa.

Elena Farago s-a născut la 9 martie 1878 la Bârlad, într-o familie de origine greacă - Francisc şi Anastasia Paximade. A urmat clasele primare la pensioanele Varlaam şi Drouhet din urbea natală. La vârsta de 12 ani, după ce terminase numai două clase secundare, îşi pierde mama şi este nevoită să renunţe la studii.

Peste ani, într-o scrisoare către Gheorghe Bogdan-Duică, poeta va declara: „Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”.

După ce şi tatăl ei se stinge, situaţiei Elenei (în vârstă de doar 17 ani) şi fraţilor ei devine critică. Ajunge la Bucureşti, unde este angajată ca guvernantă de către Ion Luca Caragiale. Se spune că, la auzul poveştii de viaţă a Elenei, marele dramaturg ar fi exclamat: „Viaţă de roman, subiect de dramă“.

În casa lui Caragiale, Elena găseşte căldură sufletească, atmosferă de idei şi bună-dispoziţie, o bibliotecă bogată şi încurajare către cele spirituale. Dar şi sărăcie materială. Aici îl cunoaşte pe celălalt Francisc din viaţa ei, care avea să-i devină soţ.

Începuturile literare ale poetei stau sub semnul epigramelor din copilărie. După un reportaj (din 1898) despre Slănic-Prahova, Elena Farago debutează în revista „România muncitoare” cu poezia „Gândul trudiţilor” (în 1902). Poezia este retipărită, cu titlul „Munca”, în volumul „Versuri”