Preţurile producţiei industriale din România au crescut în ianuarie, faţă de ultima lună a anului trecut, cu 1%, iar în ceea ce priveşte piaţa externă indicatorul este mai mic cu 0,7%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Mediafax.
"Preţurile produselor energetice au fost determinante pentru evoluţia lunară a preţurilor producţiei industriale. În ianuarie 2013, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la grupa produselor energetice (4,9%). Preţurile bunurilor de uz curent au crescut cu 0,4%. Pentru celelalte mari grupe industriale s-au înregistrat scăderi de preţuri, cele mai importante fiind cele ale preţurilor bunurilor de capital (-0.9%), urmate de cele ale bunurilor intermediare (-0,6%)", arată INS, într-un comunicat.
Faţă de ianuarie 2012 preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 5,7%, cu 1 punct procentual sub creşterea înregistrată pe piaţa internă şi cu 1,9 puncte procentuale peste evoluţia înregistrată pe piaţa externă.
Preţurile producţiei industriale din România au crescut în ianuarie, faţă de ultima lună a anului trecut, cu 1%, iar în ceea ce priveşte piaţa externă indicatorul este mai mic cu 0,7%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Mediafax.
"Preţurile produselor energetice au fost determinante pentru evoluţia lunară a preţurilor producţiei industriale. În ianuarie 2013, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la grupa produselor energetice (4,9%). Preţurile bunurilor de uz curent au crescut cu 0,4%. Pentru celelalte mari grupe industriale s-au înregistrat scăderi de preţuri, cele mai importante fiind cele ale preţurilor bunurilor de capital (-0.9%), urmate de cele ale bunurilor intermediare (-0,6%)", arată INS, într-un comunicat.
Faţă de ianuarie 2012 p