Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un mãrtisor special din partea poetului husean, Nicosor Dãrãbanã!

Publicat in Vremea Noua, marți 5 martie 2013 ·

“Uneori suntem asaltati de emotii si facem lucruri contrare firii, asa cum uneori ninge…în luna mai”, asa îsi prezintã poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, una din cele mai recente creatii poetice, intitulatã “Poezia Nimicului”. Cu o sensibilitate usor de perceput de cititorul dornic sã descopere nuantele ascunse într-o liricã aparte, Nicusor Dãrãbanã recreazã un drum spre o lume idealã, la care omul de rând poate ajunge numai cu gândul însã. Autor al volumului “Rãtãcit în luminã”, foate bine primit de critica de specialitate, tânãrul husean si-a câstigat repede un loc în inima iubitorilor de poezie din urbea natalã, servind drept pildã de succes si altor tineri, dorinici sã scrie. Sentimental si construit parcã în jurul întrebãrii “Tu crezi în iubire?”, “Poemul nimicului” poate fi un mãrtisor cu tot special, pentru toti cei care… mai cred!

Poemul nimicului

Pârâul iubirii nu-i limpedea apã

Ce-n tainica-i curgere secole suie,

Ci sânge-n altarul ce minte spre groapã,

Venin scurs din creier, suflat cu tãmâie,

Posircã de simturi spoindu-si pornirea

Ce pofte ascunse demonic dospeste,

Dezmãt uns cu zeamã de cruce si peste,

E ochiul în care-mi trisez nemurirea,

Oglinda ce-si varsã urâtul spre mine

Grãind ca din temniti: – Tu crezi în iubire ? -

… Ce singur sunt, Doamne, în cer fãrã Tine -

Ce limpede spus-am: – Eu cred în murire !

Pârâul iubirii nu-i limpedea apã

Ci sapã, ce-n duhuri lumina ne sapã,

Oglinda ce-si varsã spre mine tot râul,

Nimicul pe care va creste dudãul. Nicusor Dãrãbanã

“Uneori suntem asaltati de emotii si facem lucruri contrare firii, asa cum uneori ninge…în luna mai”, asa îsi prezintã poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, una din cele mai recente creatii poetice, intitulatã “Poezia Nimicului”. Cu o sensibilitate usor de perceput de cititorul dornic sã descopere nuantele

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 33 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°