"Colombina în verde", operă celebră a lui Nicolae Grigorescu, dispărută în timpul persecuţiei sovietice din anii '50, redescoperită la o familie de francezi de lângă Montpelier şi repatriată, va fi scoasă la licitaţie pe 20 martie, la casa Artmark, preţul estimat fiind de 150.000 - 250.000 de euro.
"Colombina în verde", de Nicolae Grigorescu, va fi vedeta Licitaţiei de Primăvară, organizată de Artmark la J.W. Marriott Grand Hotel, pe 20 martie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Specialiştii Artmark şi colecţionarii francezi au negociat peste 11 ore pentru a obţine, în cele din urmă, repatrierea tabloului "Colombina în verde". Astfel, opera semnată de Nicolae Grigorescu va putea fi admirată începând de marţi, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, în Expoziţia Licitaţiei de Primăvară, alături de alte peste 150 de opere semnate de mari pictori români, precum Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Octav Băncilă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Iosif Iser, Corneliu Baba şi Ştefan Câlţia.
Tabloul "Colombina în verde" a fost pictat probabil la Roma, în iarna anului 1873, în perioada vestitului carnaval roman, fiind precedat de mai multe studii, aflate astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.
Opera pare a fi intrat iniţial în colecţia marelui moşier şi om politic buzoian Gheorghe (Gogu) Iliescu, căruia îi aparţineau vestitele domenii Cândeşti.
Legătura dintre Nicolae Grigorescu şi Gogu Iliescu a luat naştere în cursul expoziţiei personale a pictorului de la Ateneul Român, din 1900, când moşierul de la Cândeşti, a achiziţionat un număr impresionant de lucrări. Ştefan O. Iosif este cel care i-a făcut cunoştinţă lui Gogu Iliescu cu Grigorescu, moment din care cei doi au legat o strânsă prietenie. În verile care au urmat, în special în 1902 şi 1903, Grigorescu a vizitat moşiile şi conacul de la Cândeşti, fiind frecvent îns