Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Nu vrem să ajungem în JAI la dreptul de veto al Germaniei, schimbăm strategia

Publicat in Romania Libera, luni 4 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că intenţia Guvernului este de a nu se ajunge la exercitarea de către Germania a dreptului de veto în Consiliul JAI la discutarea aderării la Schengen, menţionând că Executivul îşi asumă schimbarea strategiei politice privind obiectivele europene ale României, potrivit Mediafax.

"Am luat act de decizia enunţată de ministrul german de Interne şi atunci e clar că în Consiliul JAI Germania, dacă va fi obligată, îşi va exercita dreptul de veto. Intenţia noastră este să nu ajungem până la exercitarea dreptului de veto al Germaniei, pentru că nu asta este ideea pe care o urmărim. Intenţia noastră este de a prezenta încă o dată în JAI motivele şi îndeplinirea criteriilor tehnice. Dacă vom obţine de la Germania un punct de vedere clar asupra a ceea ce ar trebui făcut în viitor, e foarte bine, nu vreau să exportăm probleme din România dincolo de graniţe şi în alte consilii", a declarat Ponta, la USL.

Citeşte şi Ponta dă vina pe greaua moştenire: Boc nici nu cred că ştie ce e Schengen

Premierul a precizat că obiectivele europene ale României trebuie tratate într-o strategie nouă, cu o "atitudine realistă, pragmatică şi demnă", urmând ca în cadrul Guvernului să fie luată o decizie în ceea ce priveşte dosarul Schengen.

Ponta a susţinut că punctul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi cuprins pe ordinea de zi a Consiliului Jai din această săptămână.

"Poziţia Guvernului şi a USL este o poziţie foarte clară, obiectivele fundamentale ale României de integrare europeană sunt neschimbate. Evident că ne dorim să accedem în spaţiul Schengen, să accedem în spaţiul Euro, să facem parte din Uniunea Bancară, din toate dezvoltările pe plan european. Nu se pune problema de a schimba în vreun fel aceste obiective. Se pune însă problema şi o decizie asumată de a schimba strategia, pentru că în ulti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 51 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 39 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°