Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste două treimi dintre francezi se declară dezamăgiţi de Francois Hollande

Publicat in Adevarul, luni 4 martie 2013 ·

Peste două treimi dintre francezi (68 la sută) şi aproape jumătate (44 la sută) dintre alegătorii care l-au votat pe Francois Hollande în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2012 se declară dezamăgiţi de el, potrivit unui sondaj BVA publicat în „Le Parisien”, relatează AFP.

La întrebarea "De la alegerea sa în mai 2012, aţi spune că François Hollande v-a dezamăgit?", 68 la sută dintre francezii intervievaţi au răspuns afirmativ, 31 la sută negativ, în timp ce 1 la sută nu s-au pronunţat.

Printre francezii de toate orientările care au votat cu François Hollande în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2012, 44 la sută se declară în prezent dezamăgiţi de şeful statului, în timp ce 55 la sută sunt mulţumiţi, iar 1 la sută nu se pronunţă.

În plus, majoritatea francezilor susţin că nu cred că preşedintele îşi va respecta angajamentul privind deficitul de 3 la sută, inversiunea curbei şomajului şi acela de a nu creşte impozitele pentru cei vulnerabili şi clasele medii. Aceasta nici în 2013, nici la sfârşitul cincinalului său.

Chiar simpatizanţii de stânga, care apreciază că preşedintele îşi va respecta obiectivele, nu cred că acest lucru se va întâmpla în 2013.

În ceea ce priveşte ritmul reformelor, 54 la sută dintre francezi apreciază că Executivul "nu va merge suficient de departe în domeniul reformelor", 21 la sută cred că le desfăşoară într-un ritm bun, 21 la sută că merge prea departe în domeniul reformelor şi 4 la sută nu se pronunţă.

Ca o consecinţă a acestui bilanţ, la mai puţin de un an de la alegerile prezidenţiale, majoritatea francezilor (51 la sută faţă de 45 la sută) cred că Nicolas Sarkozy s-ar fi descurcat mai bine decât François Hollande dacă ar fi fost reales.

Simpatizanţii stângii (89 la sută) şi mai ales cei ai Partidului Socialist (92 la sută) continuă totuşi să îl prefere pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 22 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

#Alegeri Prezidențiale 2024 George Simion şi-a exercitat dreptul la vot la Consulatul României de la Roma

Ziua Constanta acum 23 minute
George Simion şi-a exercitat dreptul la vot pentru alegerile prezidenţiale, în Diaspora, la Consulatul României de la Roma. "Am venit să votez la Roma, din respect pentru românii care trăiesc în străinătate. Sunt români adevăraţi, care merită să fi

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 2 ore
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 2 ore
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Artistul care a vândut o banană lipită de perete pentru 6,2 milioane de dolari spune că opera sa este o „provocare”

HotNews acum 4 ore
Artistul italian care a creat celebra „banană lipită cu bandă adezivă de perete”, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea este o „provocare” și o invitație de a aprecia adevăra

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum o ora
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum 2 ore
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°