Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsurile propuse de Biroul Permanent al Senatului privind reducerea cheltuielilor instituţiei au fost adoptate

Publicat in Mediafax, luni 4 martie 2013 ·

Plenul Senatului a adoptat luni măsurile propuse de Biroul Permanent pentru reducerea cheltuielilor instituţiei în 2013, astfel încât sunt realizate economii de 5,6 milioane de lei ce vor fi repartizate pentru semestrul al doilea al acestui an.

Biroul Permanent al Senatului a adoptat luni o serie de măsuri administrative pentru reducerea cheltuielilor bugetare, între acestea fiind reducerea numărului de funcţii de conducere, a deplasărilor în străinătate şi a consumului de combustibil, fiind realizată o economie de 5,6 milioane de lei.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a anunţat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că măsurile pentru reducerea cheltuielilor vizează încadrarea activităţii instituţiei în bugetul alocat prin legea bugetului de stat pe 2013.

Astfel, conducerea Senatului propune "reducerea indemnizaţiei acordate coordonatorilor de la comisii şi grupuri parlamentare şi aplicată în 2011, ceea ce induce o economie de aproximativ 366.000 de lei, renunţarea la 75% din colaboratori externi, ce va implica o economie de aproximativ 400.000 de lei, reducerea personalului care cumulează pensia cu salariul şi a celui pensionabil pentru limită de vârstă, realizându-se astfel o reducere de aproximativ 1.360.500 de lei".

De asemenea, Biroul Permanent propune reorganizarea serviciilor Senatului şi adoptarea unei noi organigrame care să reducă cu aproximativ 27% funcţiile de conducere, care ar duce la economii de 500.000 de lei.

"Noua organigramă propusă asigură minimal funcţiile necesare unei funcţionări normale a serviciilor Senatului, implicând creşterea responsabilităţii şefilor de servicii şi birouri, desfiinţarea departamentelor, a unor direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, comasarea atribuţiilor mai multor structuri şi înlăturarea punctuală a unor disfuncţionalităţi care au fost constatate: prin evita

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Călin Georgescu şi Marcel Ciolacu, primii doi clasaţi

Mediafax acum 24 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Argeş CĂLIN GEORGESCU – 66.494 (24,85%) ION-MARCEL CIOLACU – 66.229 (24,75%) ELENA-VALERICA LASCONI – 48.253 (18,03%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 38.932 (14,55%) NICOL

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°