Pianistul dobreţean Adrian Radu, elev al liceului de arte „Marin Sorescu” Craiova, vine cu o surpriză după participarea la audiţiile concursului televizat Românii au Talent. Acesta participă la show alături de colegul său Radu Ionescu, din Craiova, care a participat şi anul trecut la emisiune, alături de care vrea să cucerească primul loc.
Cei doi liceeni s-au pregătit intens pentru oportunitatea de a se afirma în duet în faţa a milioane de oameni, în cea mai urmărită emisiune tv a momentului. Informaţiile acumulate în decursul anilor petrecuţi în liceul de specialitate şi deprinderile dobândite după miile de ore de exerciţii sunt principalele atuuri ale celor doi.
„Radu Ionescu m-a convins să particip”
Fără solicitarea de a participa venită din partea colegului său de liceu Radu Ionescu, adolescentul din Dobreţu nu s-ar fi prezentat la audiţiile concursului Românii au Talent. Anul trecut, Radu Ionescu a ajuns în finala show-ului şi s-a situat la numai câteva sute de voturi de primul loc. Participarea alături de pianistul oltean ar putea completa minusul care l-a împiedicat să câştige acest concurs, o oportunitate enormă pentru începutul unei cariere de succes.
„Am decis să particip la această emisiune după ce mi-a sugerat bunul meu prieten şi coleg Radu Ionescu. El m-a convins să merg la preselecţii şi pot spune că nu am regretat nicio secundă acest lucru. Lecţiile primite de la doamna profesor de pian Mariana Ilie mi-au fost extrem de folositoare pentru a ajunge să interpretez cum trebuie acest aranjament de pian şi chitară. Participarea a însemnat enorm pentru moralul nostru şi ne-a dat încredere să sperăm la un loc de frunte în acest concurs. Nu pot dezvălui ceea ce urmează să interpretăm pentru că vrem să fie o surpriză pentru toată lumea”, declară Adrian Radu.
Concursul de talente, cea mai mare oportunitate d