Adrian Neacşu se află în centrul scandalului privind alegerile din CSM, fiind cercetat acum pentru falsificarea unor deconturi Fostul preşedinte al Tribunalului vrancea, ales membru CSM din partea tribunalelor, a acuzt DNA de abuz în dosarul de corupţie care i-a fost deschis pentru falsificarea deconturilor u DNA susţine însă că nu a umblat în calculatorul ridicat de la CSM, acesta fiind sigilat
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis ieri că a ridicat în mod legal calculatorul judecătorului Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, după ce împotriva acestuia a fost extinsă urmărirea penală, şi consideră că declaraţiile judecătorului făcute în spaţiul public „induc ideea” unor presiuni asupra procurorilor anticorupţie. Reacţia vine după ce Adrian Neacşu a reclamat că procurorii anticorupţie i-au ridicat fără autorizaţie un calculator de la sediul CSM. DNA arată că, pe 28 februarie 2013, faţă de judecătorul Neacşu au fost extinse cercetările şi s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la noi fapte de corupţie, în dosarul în care acesta fusese iniţial pus sub învinuire în cursul lunii ianuarie. Între altele, acesta este acuzat de falsificarea unor deconturi, în complicitate cu fostul său şofer Angel Gabriel Roşca, cu care s-a mutat la Bucureşti după ce a fost ales în Consiliul Superior al Magistraturii. „La data de 1 martie 2013, noile acuzaţii au fost aduse la cunoştinţa învinuitului în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. În acest context, la solicitarea învinuitului Neacşu Adrian-Toni şi a apărătorilor aleşi, acestora le-a fost prezentat, de către procurori, calculatorul ridicat de la sediul CSM, sigilat, precizându-se că nu s-a intervenit asupra acestui obiect în niciun mod, prin urmare nu a fost efectuată nicio percheziţie informatică şi, pe cale de consecinţă, nu a fost încălcat vreun drep