"De ce nu ne vrea Germania în Schengen", titrează Adevărul în ediţia de luni: "Germania se opune aderării României la spaţiul Schengen, a anunţat ministrul de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich. El a invocat drept motive corupţia şi nefuncţionarea statutului de drept.
Germania nu este de accord cu aderarea rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţatministrul de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, informează Der Spiegel. Germania îşi va exercita dreptul de veto în cazul în care ţările menţionate vor solicita o decizie la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care va avea loc la Bruxelles, în 7 şi 8 martie".
"Falimentul Uniunii Scriitorilor din România. Nicolae Manolescu trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte", potrivit Cotidianul: "Uniunea Scriitorilor, împreună cu toate revistele literare din subordine, se află în stare de faliment, cu toate că pe lîngă vistieria sa au trecut în aceşti ani mulţi saci cu bani! Scriitorii mîrîie pe la colţuri, dar, de frică, tac. Pentru ca lucrurile să mai poată fi îndreptate, gaşca din jurul preşedintelui Nicolae Manolescu trebuie să plece şi să dea socoteală".
Din Curentul aflăm că "România decontează cu intrarea în Schengen agresiunile USL asupra justiţiei": "Cel mai ambiţios obiectiv naţional de după intrarea României în NATO şi UE este pe cale să devină din nou doar un vis frumos. România este tratată din nou ca o ţară de mâna a două din cauza ambiţiilor politicianiste ale USL ai cărei lideri nu s-au sfiit să agreseze puterea judecătorească, atât în vara trecută, cât şi la formarea cabinetului Ponta II.
Atunci miniştri penali au fost cocoţaţi pe cele mai înalte culmi ale puterii iar incompatibilii din Parlament sunt pe cale de a deveni un fel de specii protejate de lege cu super-imunităţi. Toate acestea nu trec neobservate în Europa, cu toate că lid