În 1529, Imperiul Otoman îşi câştigase deja faima de mare putere europeană şi devenise, datorită expansiunii teritoriale impresionante, unul din cei mai importanţi actori politici de pe continent. Ultimele cuceriri militare, între care se remarcă Belgradul şi parte din teritoriul ungar, îi adusese pe otomani aproape de centrul Europei şi, odată cu avansul către Viena, centrul puterii habsburgice, se părea că Imperiul Otoman are mari şanse de a se impune în faţa puterilor creştine. Asediul Vienei din 1529 se va solda însă cu un eşec şi va restaura Occidentului încrederea în sine de care avea nevoie pentru a face faţă otomanilor, punând capăt unei perioade îndelungate (aproape un secol) de avans continuu al turcilor în Europa. Suleyman Magnificul la porţile Vienei Armata otomană care s-a îndreptat spre Viena în 1529 a fost condusă de nimeni altul decât sultanul Suleyman Magnificul. Acesta a fost un mare strateg militar, astfel că istoricii n-au putut să nu se întrebe de ce sultanul a luat decizia asedierii Vienei. În ciuda celorlalte victorii militare, asedierea şi cucerirea capitalei Imperiului Habsburgic era o adevărată provocare, iar victoria nu era nici pe departe sigură. Unii istorici au argumentat că Suleyman s-a lăsat dus de val de victoria din Ungaria (bătălia de la Mohács) şi a dorit să recurgă la un gest extrem pentru a demonstra puterea imperiului său. Alţii au spus că Suleyman ştia că nu va reuşi să cucerească Viena în acel an şi că dorea doar slăbirea apărării habsburgilor, în vederea unui atac viitor. Continuarea pe historia.ro