În mod obişnuit, credem despre bani că sunt un echivalent al schimbului sau un etalon al valorii. Este o eroare, întrucât banii-etalon valoric au fost de mult înlocuiţi cu banii fiduciari (bancnotele, biletele de bancă) şi, în plus, mărfuri sau servicii de aceeaşi valoare de întrebuinţare circulă în schimbul unor cantităţi de bani diferite.

În funcţie de locul de unde se procură, marca vânzătorului, emoţiile cumpărătorului sau politicile economice.

O ceaşcă de cafea costă 7 euro în Geneva sau 7 lei în Bucureşti, deşi e vorba de acelaşi brand, iar materia primă necesară preparării acelei ceşti de cafea, cumpărată, să zicem, de Nestle din Etiopia, costa 0,0007 euro/ceasca.

Un zbor low cost Bucureşti – Barcelona are un preţ de 50 de euro, în timp ce un zbor “clasic” pe acelaşi traseu, cu acelaşi tip de avion, în aceleaşi condiţii de confort costă 200 de euro. Şi, în fine, o nevastă de bogat şi-ar cumpăra cea de-a 45-a geanta Louis Vuitton cu 5000 de euro, în timp ce o nevastă (şi atât) şi-ar cumpăra, probabil un fake, care arată la fel, dar costă 500 de lei.

De fapt, banii au însemnat dintotdeauna şi vor insemna mereu încredere. La origini, oamenii care făceau schimb de bunuri îşi arătau încrederea lor în străinii cu care făceau schimbul, credinţa că cei cu care intrau într-o relaţie de schimb (şi pe care nu îi cunoşteau) le remiteau ceea ce se aşteptau sau sperau să le dea.

A avea încredere in cel cu care faci comerţ (cuvântul, care vine din latina – cum merx, cu marfă – este, practic, echivalent cu schimbul, numit şi troc) înseamnă a te aştepta ca acela să fie corect, cinstit, să fie acolo unde a promis, să îşi respecte promisiunea etc.

Când oamenii au înţeles să înlocuiască trocul cu banii, au ales sa denumească “bani” unele materiale, considerate preţioase nu neapărat ca valoare în sine, ci prin prisma proprietăţilor