Premierul Ponta a pus capăt momentan zbenguielilor declarative despre "a fi în Schengen", categorisindu-le ca fiind efecte ale "asteniei de week-end", o tulburare care a fost declanşată nediplomatic de către ministrul Corlăţean şi încurajată părinteşte tot de către şeful guvernului.

În formă concentrată, ultimul mesaj al prim-ministrului, cu iz de "end of story", a fost: ataşamentul şi obiectivele pentru integrarea totală europeană rămân, strategia se schimbă. De fapt, se schimbă tonul: vom fi clonţoşi. Ceea ce se prefigurează este un soi de agresivitate. O atitudine care s-a experimentat deja, pentru uz intern. Cu zicerile miniştrilor Stroe şi Duşa, demne de haiducii lui Şaptecai.

Este însă îndoielnic că în lumea reală, nu cea a lipiţilor de televizoare, la care se raportează greşit majoritatea persoanelor publice de la noi, această atitudine este preţuită şi însuşită. Românii nu sunt euro-sceptici, sunt euro-indiferenţi. Cel mult pot ridica din sprânceană, căci pentru prea mulţi tărâmul Schengen este la fel de îndepărtat ca o plajă din Hawaii.

Cât priveşte variaţia cu inducerea unui sentiment anti-german, este pierdere de vreme. În mentalul colectiv, Germania a fost, este şi va fi perceputa constant: cu o stimă rece. Indiferent câte "tălpi" teutone ne vor fi puse.

Cu agresivitatea pentru "export", ca parte a unei posibile noi strategii europene a guvernului, e mai delicat şi problematic. Aici nu ajunge "clonţul", sunt necesare mintea şi diplomaţia ca artă a puterii. De exemplu, vi-l imaginaţi pe ministrul Radu Stroe având succes cu acelaşi tip de discurs la Bruxelles, în Consiliul JAI? Sau cine poate garanta că ministrul de Externe nu va mai da cu oiştea de gard, pradă metehnei de a amesteca partidul în toate?

Deocamdată, intrarea în spaţiul Schengen rămâne un fel de durere artificială, stârnită când şi când. Şi este la îndemână