Primul-ministru Victor Ponta vrea să schimbe strategia în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, în condiţiile în care Germania a dat un semnal clar privind refuzul său.
Obiectivul ţării este „ratat”, a apreciat Ponta, care a precizat că "intenţia este să nu ajungem până la exercitarea dreptului de veto al Germaniei".
"Am luat act de decizia enunţată de ministrul german de Interne, şi atunci e clar că în Consiliul JAI Germania, dacă va fi obligată, îşi va exercita dreptul de veto. Intenţia noastră este să nu ajungem până la exercitarea dreptului de veto al Germaniei, pentru că nu asta este ideea pe care o urmărim. Intenţia noastră este de a prezenta încă o dată în JAI motivele şi îndeplinirea criteriilor tehnice. Dacă vom obţine de la Germania un punct de vedere clar asupra a ceea ce ar trebui făcut în viitor, e foarte bine, nu vreau să exportăm probleme din România dincolo de graniţe şi în alte consilii", a declarat Ponta.
Premierul a precizat că obiectivele europene ale României trebuie tratate într-o strategie nouă, cu o "atitudine realistă, pragmatică şi demnă".
"Poziţia Guvernului şi a USL este o poziţie foarte clară, obiectivele fundamentale ale României de integrare europeană sunt neschimbate. Evident că ne dorim să accedem în spaţiul Schengen, să accedem în spaţiul Euro, să facem parte din Uniunea Bancară, din toate dezvoltările pe plan european. Nu se pune problema de a schimba în vreun fel aceste obiective. Se pune însă problema şi o decizie asumată de a schimba strategia, pentru că în ultimii ani, nu doar în 2012 (...) practic nu s-a mai obţinut nimic din 2005 încoace. Nici nu s-a finalizat Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şi nu e că nu s-a finalizat până în 2012 că urma să vină Guvernul USL, nu s-a finalizat de către toate guvernele anterioare. N-am intrat în Schengen şi nu am fost respinşi în 2011, pentru că în 201