Suma asigură salariile, medicamente și materiale sanitare. Lucrările de la Spitalul Roman se apropie de final. Mutarea secțiilor a intrat pe ultima sută de metri.
În luna martie, Spitalul Municipal de Urgență Roman are spre finanțare trei milioane de lei, un buget asemănător cu primele luni ale acestui an. Întrucât normele contractului-cadru întârzie să apară, și în luna martie spitalul va fi finanțat de către Casa de Asigurări de Sănătate pe baza unui act adițional la contractul-cadru de finanțare de anul trecut. Banii vor acoperi cheltuielile cu salariile personalului, medicamente și materiale sanitare. În paralel, lucrările de renovare și reabilitarea continuă, unele dintre acestea fiind finalizate, iar altele în curs de finalizare.
“La începutul acestei săptămâni a fost dat în funcțiune blocul alimentar, care a intrat în reabilitare la sfârșitul anului trecut. Deocamdată, nu am calculat încă valoarea totală a investițiilor, pentru că au fost mai mult decât simple lucrări de reabilitare. Pe lângă schimbarea instalațiilor, am înlocuit mașinile de gătit, mesele, lavoarele și instalațiile de ventilație”, a precizat economist Leonard Achiriloaei, directorul financiar-contabil al spitalului.
De asemenea, și lucrările de mutare a secțiilor se apropie de final. Până în momentul de față, secția Pneumologie s-a mutat de la parterul spitalului la etajul I, în prelungirea secției Medicală, iar la parter a fost mutată secția Oncologie. Pe tronsonul opus s-au mutat secțiile ORL și Chirurgie Infantilă, în spațiul în care până nu demult era secția Oftolmalogie. “Secția Oftalmologie se va muta la etajul II, în prelungirea secției Chirurgie, care se va extinde pe întreg etajul, în spațiul în care funcționează Ortopedia. Aceasta din urmă se va muta la etajul III, în locul secției ORL. Toate mutările au primit aviz favorabil din partea Direcției de Să