Motivul pentru care mi-am amintit cum proceda Suzana Gadea, cred ca este destul de transparent si in materie de tentativa odioasa intru aservire la casa mai mare sau mai mica a unui politician, ca si-n materie de ce rezultate da, imediat sau pana la urma, in plan social. Fapt pentru care, respectivii aserviti, din toate timpurile, pot fi considerati intelectuali; dar nu intelectuali creatori ci intelectuali profitori. Profitori de pe urma castigurilor neintelectuale ale politicienilor carora le tin trena. Ei vor ramane mereu supusi capriciilor celor la care se infeudeaza jucandu-si cariera in functie de aceia, sau acceptand cameleonismul care se razbuna catalogandu-te definitiv. Sadoveanu sau Arghezi, care si-au construit nemurirea prin opera, raman pe vesnicie discutabili din acest punct de vedere. Unul pentru totala nesimtire colaborationista dupa al doilea razboi mondial, altul pentru mai marunte acte din primul. Dus la Vacaresti pentru colaborationism, odata cu eliberarea Bucurestilor, (Arghezi redactase pentru comandatura germana „Bukarester tageblatt”, pe care il tiparea la „Adevarul” a carui redactie se refugiase la Iasi), el intalneste acolo un alt personaj pitoresc dintre cei care ramasesera sub ocupatie: Criticul de arta Bogdan-Pitesti, inchis chiar la reclamatia nemtilor pe care-i escrocase cu opere de arta false. Recunoscandu-l printre suti si manglitori, Arghezi ii intinde mana cu camaraderie intelectuala; dar acela nu raspunde gestului: „Pardon, domnule Arghezi, eu sunt escroc, nu colaborationist!”...
Si, fiindca tot suntem in planul coteriilor literare, cu privire la nasirea clientelara pe baza de interese la ciolan, amintesc amuzat astazi, o gluma de prin anii saptezeci. Dar, la vremea ei, pentru generatia mea literara suna destul de sinistru, daca ne gandim la semnificatiile discretionare ale puterii de decizie pe esaloane de partid unic si
