„Hai, Hai!... cât îi Maramurăşu’
Nu-i ca Pintea Viteazu
Nu-i ca Pintea Haiducu!...
Pe bogaţi îi prinde-n cleşte
Pe săraci bine-i păzeşte...”.
Aşa cântau la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, maramureşeni, bistriţeni şi clujeni deopotrivă. I De atunci “împăratul codrilor”, Pintea, a devenit personaj de film, de legende şi mai ales a devenit sinonim cu dreptatea şi speranţa. I În 25 februarie s-au împlinit 343 de ani de la naşterea haiducului Pintea Viteazu’, iar legendele şi horile maramureşenilor l-au transformat pe celebrul haiduc într-un personaj de basm, nemuritor, gata să apară oricând din codri sau să se ridice din încercuirea de la Turnul Măcelarilor şi să lupte iar, pentru dreptatea celor sărmani.
Curajos, nobil, inventiv, erou. Numele lui Pintea Viteazul a devenit sinonim cu Maramureşul. Puţini cunosc însă în întregime povestea „haiducului nemuritor”, cu legendele, doinele, poveştile despre comori, planoare şi lupte vitejeşti care o însoţesc.
La cinci secole după Robin Hood, din Maramureşul dacilor liberi, s-a ridicat un haiduc a cărui poveste ar fi fost demnă de filme hollywoodiene şi cărţi de aventuri. Un tânăr „domn chipeş”, „împărat al codrilor”, a cărui „moşie” se întindea pe patru judeţe: Maramureş, Cluj, Satu Mare, Bistriţa.
Pe numele său, Grigore Pintea, haiducul s-ar fi născut în jurul datei de 25 februarie 1660, în satul Măgoaja (în comuna de azi Chiuieşti). Se spune că mama lui Pintea provenea dintr-o familie de ţărani liberi de pe Valea Izei. Tatăl său a murit în urma rănilor primite în luptele cu turcii. Înainte de a deveni haiduc, Pintea a colindat mai multe ţări, din dorinţa de a cunoaşte taina slovelor şi meşteşugul armelor. A învăţat mai multe limbi şi s-a documentat asupra tehnicii de luptă. Legendele îl descriu ca u
