British Airways lansează pe 7 martie o carte adresată tuturor celor care au emoţii în avion, ajuntându-i să-şi depăşească frica. Scrisă de un grup de autori, printre care şi căpitanul Steve Allright, pilot al operatorului britanic, ghidul preia informaţii din cursul companiei aeriene, “Flying with Confidence” care a ajutat mai bine de 45.000 de persoane în ultimii 25 de ani.
Volumul abordează mai multe elemente care îi îngrijorează pe unii pasageri, ca de exemplu modul de operare al unei aeronave, turbulenţele sau sfaturi ale unor psihologi care explică diverse tehnici de relaxare. “Ca piloţi, noi ne dorim ca fiecare pasager să se bucure de un zbor sigur şi plăcut. Înţelegem că anumite persoane au nevoie de mai mult curaj pentru o călătorie cu avionul, dar sperăm că atât cursul, cât şi cartea vor reuşi să le atenueze motivele de îngrijorare”, spune căpitanul Allright.
Iată mai jos top 10 sfaturi de urmat dacă aveţi emoţii când călătoriţi cu avionul:
- Turbulenţele aeriene sunt incomode, dar nu şi periculoase, pentru că reprezintă un aspect perfect normal al zborului, provocat de forţele naturii
- Învăţaţi să vă controlaţi respiraţia! Când vă încearcă un sentiment de nervozitate, ţineţi-vă respiraţia puţin, apoi inspiraţi profund şi expiraţi la fel de profund. Continuaţi să respiraţi profund şi rar
- Combinaţi respiraţiile profunde cu contractarea anumitor muşchi. Cel mai eficient este să vă încordaţi muşchii fesieri, căci astfel se anulează semnalele nervoase care circulă în sus şi în jos, prin măduva spinării
- Piloţii şi echipajul de zbor se simt bine în aer, le place acest lucru. Cu toţii ştiu că se află într-un mediu foarte normal şi foarte sigur.
- Trebuie să înţelegeţi noţiunea de “portanţă”. Aripile sunt cele care ajută avionul să zboare, nu motoarele. O aeronavă comercială care zboară la 10,000