Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PS Ciprian Câmpineanul: „Îmi doream să ajung profesor al Seminarului Teologic de la Buzău”

Publicat in Adevarul, luni 4 martie 2013 ·

După alegerea ca Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, PS Ciprian Câmpineanul a acordat pentru agenţia de ştiri a Patriarhiei Române, basilica.ro, primul interviu în noua demnitate. PS Ciprian vorbeşte despre planurile de viitor, însă povesteşte şi despre perioada când era elev al Seminarului Teologic din Buzău.

„Preasfinţia Voastră, cum trăiţi acest moment în care Biserica v-a chemat la slujirea ei ca Arhiepiscop?

Prin Harul lui Dumnezeu şi prin votul ierarhilor din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mă îndrept de acum înainte spre Eparhia Buzăului şi Vrancei ca nou arhipăstor şi vreau să îi încredinţez pe toţi cei care mă aşteaptă cu dragoste că în noul arhipăstor vor avea un om cu o inimă mare, care să-i cuprindă pe toţi, un om care se va dărui cu timp şi fără timp slujirii lui Hristos, prin slujirea oamenilor, şi care este conştient de responsabilităţile mari care i-au fost aşezate pe umeri de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre.

Mulţumesc Bunului Dumnezeu, care întotdeauna mi-a purtat de grijă de-a lungul vieţii mele, încă de când mi-am îndreptat paşii spre Seminarul Teologic din Buzău, şi, de asemenea, mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i-am fost colaborator aproape cinci ani şi jumătate în calitate de Episcop-vicar patriarhal, de la care am învăţat foarte multe lucruri şi cred că experienţa pe care am acumulat-o aici, la Patriarhie, în 13 ani şi jumătate de Administraţie Patriarhală, dar şi de slujire arhierească îmi va fi de un real folos pentru a pune un nou început slujirii mele arhiereşti.

Îmi vin acum în minte cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care spune că viaţa noastră se constituie dintr-un şir de începuturi. Trecem dintr-un început prin alt început, care nu au niciodată sfârşit. Sunt conştient că mă aflu la capătul unei etape din viaţa mea – aceea a sluji

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°