Ziua de 4 martie a rămas întipărită adânc în memoria gorjenilor, care au fost martori la cutremurul din 1977. Zeci de târgujieni, au rememorat firul întâmplărilor din seara greu încercată şi, indiferent unde anume i-a găsit tragedia, nu pot uita nici după 36 de ani, teama şi disperarea cu care au aşteptat dimineaţa.

Primul gând care le-a revenit ieri în minte târgujienilor care la 4 martie 1977, fie erau copii, adolescenţi, fie adulţi cu familii şi responsabilităţi a fost îndreptat sutelor de victime sau familiilor acestora, făcute de cutremurul din ‘77. Unii dintre târgujieni aveau 18 ani, alţii, mult mai tineri. Familia a venit prima dată în mintea acestor oameni, care nu pot uita nici la peste trei decenii cum se mişcau toate în casă. „Eram o adolescentă pe atunci şi lucram în Târgu-Jiu. În seara aceea, îmi aduc aminte, eram împreună cu nişte colege şi vedeam cum se clatină totul în casă. De fiecare dată, ziua de 4 martie îmi stârneşte nişte amintiri triste”, a povestit o târgujiancă. De la primele ore ale dimineţii, pensionarii de azi şi-au adus aminte clipele de groază prin care au trecut acum mai bine de trei decenii. Dacă nu erau acasă, erau în schimb de noapte la serviciu, cum povesteşte un pensionar care a crezut că nu mai apucă dimineaţa. Omul lucra pe atunci în telecomunicaţii şi nu poate uita cum era de paralizată ţara, imediat după cutremur. „În ’77 lucram la Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii, în fosta clădire ce se vede şi acum în faţă. În acea seara m-am dus mai devreme la serviciu, mai repede decât trebuia, să pregătesc terenul pentru lucrările ce le aveam de făcut, măsurătorile. A fost o noapte de groază, iar legătura cu alte direcţii am luat-o teribil de greu. Picase totul”, a declarat pensionarul încărcat de amintiri. O altă pensionară retrăieşte şi ea momentul cutremurului, mai ales că se afla în Capitală, unde era să îşi piardă sora