* în mediul rural, 50% dintre şcoli nu au deloc săli de sport, iar în urban 15% * numai câteva licee şi şcoli generale se bucură de săli generoase, în care ora se poate desfăşura în condiţii optime * cele mai multe sunt spaţii improvizate în foste clase * în mediul urban, 3% dintre elevi au scutire totală de educaţie fizică, inspectorul de specialitate, Dan Gheorghiţă, apreciind că doar jumătate dintre scutiri sunt "pe bune" * unii elevi fug de ora de sport fie pentru că nu li se pare atractivă, fie pentru că nu vor să-şi strice media generală * inspectorul Gheorghiţă susţine că măsura guvernului de a creşte numărul de ore de educaţie fizică se poate aplica, dar profesorii trebuie să-şi reviziuiască atitudinea şi să facă tot posibilul să atragă elevii către această disciplină
Avem copii obezi, copii care nu vor să facă mişcare, copii bolnavi din cauza sedentarismului. O situaţie dată publicităţii la începutul acestui an şcolar de Direcţia de Sănătate Publică arată că aproape 40% dintre copiii brăileni nu au o dezvoltare fizică corespunzătoare, iar printre cele mai întâlnite afecţiuni cronice depistate de medici se numără obezitatea, anemiile prin carenţă de fier şi deformări ale coloanei vertebrale. Concret, în urma evaluării nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate, pe baza examenelor medicale de bilanţ din colectivităţile de preşcolari şi elevi, numai 63,93% dintre copii au prezentat o dezvoltare fizică armonioasă, situaţia mai gravă fiind în mediul urban. "Datele centralizate de noi conturează o tendinţă de dezvoltare dizarmonică, cu plus de greutate şi înălţime la aproape toate grupele de vârstă luate în studiu", se arăta în raportul DSP. Iar lucrul acesta s-a constatat la nivelul întregii ţări, nu doar la Brăila.
Îngrijoraţi de această situaţie, responsabilii din Ministerul Educaţiei au decis ca din anul şcolar viitor să